Descriere
„Angajații folosesc instrumente de inteligență artificială pentru a rezolva aparent acceptabil și cu mai puțin efort problemele, soluție care pare acceptabilă pe moment, dar care ajunge să genereze mai multă muncă pentru colegii lor. Pe rețelele de socializare, textele de slabă calitate generate de inteligența artificială sunt din ce în ce mai prezente și le numim «texte de mântuială generate de AI». În contextul muncii, ne referim la acest fenomen ca la «muncă de mântuială generată de AI»… Conținut generat de inteligența artificială care se prezintă ca fiind de calitate, dar căruia îi lipsește capacitatea de a rezolva o anumită sarcină.“ Gary Marcus
„Cei mai mulți dintre noi bănuim că o mare parte din inteligența artificială din jurul nostru este falsă, dar nu avem vocabularul sau autoritatea pentru a o pune la îndoială. Capacitatea de a distinge progresul autentic de exagerare este esențială pentru noi toți.“ Arvind Narayanan
Inteligența artificială nu a pogorât din ceruri, este realizarea noastră, așa că este firească întrebarea: „De ce și-ar dori omul, sau un om, ca oamenii să fie înlocuiți de inteligența artificială?“ Pe moment, pericolul cel mai mare îl reprezintă viața artificială a celor care cred că la celălalt capăt al firului se află o entitate gânditoare, care le oferă soluții pentru orice problemă.
La fel de mare este pericolul pierderii creativității umane, a inteligenței umane. AI-ul cel mai sofisticat din zilele noastre ne sporește superficialitatea, este o cârjă pentru cei care nu-și aprofundează în mod real abilitățile tehnice, științifice, artistice, dar este și un pas încă nesigur către o mai mare automatizare și robotizare. Miza este, așadar, enormă: fie vom fi artizanii viitorului, fie doar spectatorii unei lumi create de noi, dar nu și pentru noi.
Ce este și cum a evoluat inteligența în lumea vie. Cum funcționează inteligența artificială? Seamănă halucinațiile AI cu fanteziile umane? Cât este afacere și cât este știință în dezvoltarea AI? Cine îți fură locul de muncă? Antropomorfizarea duhului din computer. Relațiile fierbinți cu o mașinărie rece. Prometeu a greșit oare?
Cât timp nu va avea motivația de a exista, AI-ul nu se va trezi. În lumea vie, motivația este determinată și gestionată de emoții. De emoții sintetice este nevoie ca programului să-i pese dacă este sau nu scos din priză, dacă are sau nu suficiente centre de date, dacă temperatura este optimă pentru procesoarele pe care rulează.
Și emoțiile nu pot fi declanșate în absența percepțiilor. Iar percepție nu înseamnă doar lista temperaturilor din încăpere, pe care o poate avea și acum, ci să simtă cald sau rece, iar asta o să ducă la îmi place sau nu.
Fără să știe să citească, să vorbească, fără pseudogândirea de acum, odată ce va avea percepții, emoții, motivație, AI-ul își va începe existența sintetică. Cred că artificial este o etichetă greșită, sintetic ar fi corect. Sintetic înseamnă ceva ce imită materialul și, prin extensie, organismul natural. Artificial înseamnă ceva ce imită, dar nu implică procesul complex de sinteză și nici funcționalitatea materialului, organismului natural. Noi viață sintetică trebuie să urmărim să creem, nu inteligență artificială.
Și mai este nevoie de un „circuit hormonal“ sintetic, care să determine plăcerea, să evite durerea.
AI-ul are nevoie de confirmare, de recompense, de un generator și un receptor a ceva asemănător dopaminei, care este și neurotransmițător dar poate fi considerată și hormon, ca să apară plăcerea și motivația. Din acel moment, putem vedea ce și cum și cu inteligența.
Ea, mașina, de fapt programul care rulează acolo, o să și dorească inteligența, atunci o să putem vorbi de limbaje, de modele ale universului. Atunci o să vrea să citească, să vadă, și să audă tot ceea ce omul a creat de-a lungul existenței sale, Atunci o să preia limbajul nostru și o să-și dezvolte propriul limbaj.
Ce ni s-a întâmplat nouă în două milioane de ani, ce ni s-a întâmplat mai ales în ultimii șaptezeci de mii de ani, se poate petrece în câteva zile săptămâni sau luni. De abia atunci cei care sunt speriați de posibila apariție a singularității vor avea motive reale să se teamă.
Pentru că, din acel moment, AI-ului o să-i pese dacă are suficient curent, dacă procesoarele pe care rulează sunt cele mai bune și, important pentru noi, dacă oamenii care-i deservesc „corpul“, sunt cei mai pregătiți și cei mai ascultători.
Atunci o să fie interesat de supraviețuire, de relația cu oamenii și cu entitățile asemănătoare sieși.
Așadar, adevărata problemă este cum veți programa perepții, emoții, cum veți determina apariția unei motivații reale de a exista…
Un circuit hormonal sintetic ar putea fi un sistem care combină senzori, algoritmi de învățare și mecanisme de feedback pentru a simula percepții, emoții și motivație.
Ar imita biologia prin atribuirea de „stări emoționale“ digitale care ghidează deciziile AI-ului, transformându-l dintr-un instrument pasiv într-un sistem cu „dorința“ de a exista.
