Cască bine ochii, altfel riști să faci una din cele zece boli cu transmitere spirituală!
Cască bine ochii! ne spune Mariana Caplan și are infinită dreptate când vine vorba de evoluția spirituală. La început de drum nimeni nu-ți arată calea, mulți vor să profite de tine, îți creezi comportamente dăunătoare, te bazezi pe maeștri ce nu-și merită titlul. Pentru că nu ai suficient discernământ, pentru că nu ai citit Cască bine ochii! înainte de a porni la drum!
Nu este o lectură ușoară, pentru că descoperi ce ai greșit, înțelegi că ai fost adeseori păcălit, ți se spune cât se poate de direct că ai luat-o razna, iar astea sunt lucruri greu de suportat, orgoliul ne tulbură privirea.
Dar bine spune maestrul Reiki și psihologul Mihai Albu: „Dacă o citeam atunci când am început să explorez și să practic diverse discipline spirituale, evitam multe dezamăgiri, traume și suferințe… Pe voi vă îndemn să o citiți ACUM, nu mai târziu!“
Calea spirituală este ca orice alt drum, are partea ei de gropi și de ocolișuri. O călătorie sigură necesită o calitate arareori pomenită, dar esențială în lumea de astăzi: discernământul. În Cască bine ochii!, Mariana Caplan ne susține să ne cultivăm o judecată limpede și capacitatea de a discerne, ce ne pot ajuta să trăim viața spirituală cu inteligență, claritate și autenticitate.
Ca să căpătați gustul cărții, începeți cu acest scurt fragment. Mulți și-ar dori să nu citiți rândurile astea, pentru că și-ar pierde clienții! 🙂
Zece boli cu transmitere spirituală, de Mariana Caplan
Următoarea clasificare nu este definitivă, este numai o unealtă care ne poate ajuta să devenim conștienți de cele mai comune boli cu transmitere spirituală.
1. Spiritualitate tip fast-food
Amestecă spiritualitatea cu o cultură în care este celebrată viteza, îndeplinirea simultană a mai multor sarcini și răsplata pe loc, iar rezultatul va fi spiritualitatea fast-food. Super Size Me, documentarul despre Mcdonald’s, dezvăluie trista realitate a culturii fast-food, o mentalitate ce se extinde mult dincolo de restaurantele lor. Multe cărți de spiritualitate, mișcări și maeștri foarte populari promit multe și cer puțin adepților. Cărți de succes precum The Lazy Man’s Guide to Enlightenment sugerează că este posibil să atingi iluminarea fără efort. Poți să mergi la un curs intensiv, de un week-end, și să pleci iluminat de acolo. Spiritualitatea fast-food este un produs al fanteziei comune și ușor de înțeles conform căreia eliberarea din suferința condiției umane poate fi rapidă și ușoară. Un lucru e limpede: transformarea spirituală nu se poate face pe fugă. Pentru unii, un curs de yoga sau o frântură de nondualism descoperite în week-end reprezintă o poartă către spiritualitate și universul lor interior, dar este important să nu confunde aceste realizări de moment cu procesul transformării care, dacă i te-ai dedicat, este permanent și tot mai profund.
2. Falsa spiritualitate
Falsa spiritualitate este tendința de a vorbi, de a te îmbrăca și de a te comporta așa cum îți imaginezi că ar face o persoană spirituală. Este un fel de mimare a spiritualității, care dă senzația împlinirii spirituale așa cum blana sintetică de leopard imită blana adevărată. Este o boală larg răspândită în cultura New Age. Se manifestă când sinele se apropie de adevărurile spirituale și-și asumă că stările de conștiență mai înalte pot fi atinse mimând superficial modul în care arată și se poartă un iluminat. Nu departe de jocurile copiilor care pretind că sunt pompieri jucându-se cu furtunul de stropit grădina, sau care punându-și pantofii mamei și dându-se cu rimel afirmă că merg la operă, la fel și adulții se joacă și imită comportamentul persoanelor pe care le consideră evoluate spiritual. Merg la evenimente spirituale și-și asumă că au accesat înțelepciunea perenă predată de mistici fără a-și dori să muncească suficient pentru a iniția un proces de transformare interioară profund și autentic.
3. Motivații confuze
Foarte virulentă, boala își are rădăcinile în confuzia legată de motivul pentru care căutăm să evoluăm spiritual. Deși dorința de a evolua este adevărată și pură, ea se amestecă cu dorințe mai joase, incluzând aici dorința de a fi iubit, de a aparține unui grup, de a umple golul interior, de credința că înaintarea pe calea spirituală va îndepărta suferința, ca și de ambiția spirituală, de dorința de a fi mai bun decât ceilalți, de a fi „alesul“.3
Chiar dacă unele confuzii sunt inevitabile când pornim pe calea evoluțiiei spirituale, dacă practica noastră nu dezvăluie forțele subconștientului care încearcă să corupă sănătatea spirituală, aceste forțe vor declanșa boala. O să cedăm dorinței de a fi acceptați de ceilalți, de a fi speciali, și o să ratăm posibilitățile pe care le oferă o viață spirituală profundă. Dacă așteptările nu sunt împlinite, în loc să înțelegem că este o cădere firească, un aspect al evoluției, dăm vina pe Dumnezeu, pe profesor, pe cale, deziluzionați de evoluția spirituală în sine.
4. Identificarea cu experiențele spirituale
„Este o risipă trezirea religioasă care nu-l trezește către iubire pe cel adormit“, spune scriitorul american Jessamyn West. Dacă experiențele mistice și nonduale pot avea un impact profund asupra noastră – cel mai mare fiind acela de a ne dedica întreaga viață căii spirituale – este limpede că, pentru mulți, atingerea stărilor nonduale nu înseamnă și integrarea acestora. În această boală, ego-ul se identifică cu experiența spirituală și o consideră a fi a sa, începând să creadă că a asimilat cunoașterea și experiența pe care o trăim uneori. Este o supradimensionare a ego-lui. În cele mai multe cazuri, ea nu este definitivă, deși tinde să dureze mai mult în cei care cred că sunt iluminați sau se declară maeștri spirituali.
Uneori, omul ajunge să se identifice cu experiența spirituală într-o așa măsură încât practic se rătăcește în ea. Meher Baba, sfântul indian din secolul XX, și-a asumat sarcina de a căuta practicanții blocați în starea de intoxicare spirituală, masts, pentru a-i ajuta să integreze cunoașterea pentru a deveni ființe umane funcționale.
„Satori, iluminarea bruscă, este un concept alunecos“, spune scriitorul britanic de origine maghiară Arthur Koestler.4 Pentru cei mai mulți, experiențele mistice pălesc în ciuda eforturilor de a le susține. Dacă mai ținem cont și de realitatea umilitoare a corpului, de bolile și de relațiile umane, descoperim că experiențele mistice sunt, în fond, simple experiențe.
5. Ego-ul spiritualizat
Boala apare când ego-ul persoanei încorporează intim concepte și idei spirituale. Rezultatul este o platoșă egoistă, cum spune Llewellyn Vaughan-Lee. Când ego-ul devine spiritualizat, devenim invulnerabili la ajutor, la idei noi, la un feedback constructiv. Devenim o ființă umană impenetrabilă, încremenită în evoluția ei spirituală, totul în numele spiritualității. Ego-ul spiritualizat se manifestă atât subtil cât și intens, un exemplu fiind ceea ce eu am botezat „prietenul zen“, care cu mare îndemânare folosește greșit concepte, idealuri și practici pentru a evita autenticitatea și vulnerabilitatea unei relații romantice.5
6. Apariția pe bandă a îndrumătorilor spirituali
Sunt mai multe curente spirituale la modă ce produc oameni care se consideră a fi la nivelul iluminării spirituale, al măiestriei, aflat încă foarte departe de nivelul lor actual. Atât Orientul cât și Occidentul sunt suprapopulate cu profesori mediocri care instruiesc la un nivel scăzut aspiranții la spiritualitate. Boala funcționează ca pe linia de montaj din uzină: pui piesa asta strălucitoare, primești cunoașterea și – poc! – ești iluminat și gata să-i iluminezi și pe alții într-un mod asemănător.
Problema nu este că astfel de profesori predau, ci faptul că ei îi lasă pe ceilalți să înțeleagă că ei ar fi atins nivelul măiestriei spirituale. Prematura asumare a evoluției nu doar că împiedică dezvoltarea în continuare a profesorului, ci creează și printre elevi un foarte limitat concept al dezvoltării spirituale. T.K.V. Desikachar ne sfătuiește: „În nici un moment nu trebuie să ne gândim că am ajuns maeștri. Mai mult, trebuie să știm că sentimentul că azi suntem mai buni decât ieri este bine să coexiste cu speranța de a fi mai buni și pe viitor.“6
7. Orgoliul spiritual
Orgoliul apare atunci când practicantul, după mai mulți ani de efort susținut, atinge un anumit nivel al cunoașterii și folosește rezultatele obținute pentru a justifica faptul că nu merge mai departe. Este tentant să tezaurizezi realizările spirituale și să încerci să stai pe loc, beneficiind de ele, în loc să mergi mai departe către cunoaștere. Practicanții orgolioși trebuie să descopere în ei curajul de a se expune celor care-i pot testa și duce mai departe.
Maestrul budist tibetan Chögyam Trungpa Rinpoche spunea că orgoliul spiritual este unul din cele mai dificile obstacole ce trebuie depășite. El considera că este larg răspândit printre profesorii care-și blochează evoluția considerând că au ajuns la capătul drumului, ca și printre practicanții cu vechime care sunt extrem de aroganți când vine vorba de cunoașterea lor, mai ales când intră în contact cu cei aflați la început de drum.
Sentimentul „superiorității spirituale“ este alt simptom al acestei boli transmise spiritual. Este sentimentul că „sunt mai bun, mai înțelept și deasupra celorlalți pentru că sunt spiritual“. Simptomele mentale includ sentimentul că „eu știu“, eu chiar înțeleg ego-ul, conștiența, spiritualitatea. Se manifestă ca o distanțare superioară, un dat din cap atoatecunoscător când se vorbește despre spiritualitate și nevoia de a-și sublinia superioritatea spirituală în orice discuție.
8. Dependența de grup
Descrisă și ca mentalitate de sectă, sau boala ashramului, dependența de grup este un virus insidios care conține multe elemente ale codependenței tradiționale. O grupare spirituală aderă subtil și inconștient la un mod de a gândi, de a vorbi, de a se îmbrăca și de a se comporta. Opiniile comune față de practică și protocol devin invizibile și un fel de contract omogenizează grupul, oferind un nivel de siguranță care are puține de a face cu dezvoltarea spirituală. Indivizii și grupurile infectate resping persoanele, atitudinile și situațiile care nu sunt conforme cu adeseori nescrisele reguli ale grupului. Nu există nici un grup, indiferent de cum a apărut el, care să nu manifeste unele aspecte ale mentalității de sectă – iar negarea acestui comportament, sau ignorarea lui, este un bun indicator al prezenței bolii.
Sectarismul și dependența de grup sunt inevitabile. În unele grupuri, consecințele nu sunt periculoase, în timp ce în altele sunt mortale: să nu uităm de sinuciderea în masă de la Jonestown și de Heaven’s Gate. În cadrul grupurilor spirituale, indivizii joacă inconștient roluri și se poartă ca în familia din care provin. În cazul ignorării acestei dinamici, grupul poate deveni replica unei familii disfuncționale și va apărea aceeași codependență pe care oamenii o trăiesc acasă. Primesc confortul și sentimentul că aparțin de ceva, ca și răsplata identificării cu grupul și/sau cu un lider carismatic, dar cu ce preț? În ce măsură sunt compromise șansele de a evolua și integritatea umană?
Este important pentru noi să recunoaștem în ce măsură suntem dependenți de mintea colectivă a grupului. Tot așa, grupul trebuie să devină conștient de manifestările nesănătoase ce apar în grup sau în comunitate pentru a rafina relațiile și a permite o mai bună practică spirituală și comuniune.
9. Complexul poporului ales
Legat de dependența de grup, dar cu aspectul orgoliului spiritual, complexul poporului ales este des întâlnit printre grupurile spirituale. Este credința că „grupul nostru este mai evoluat spiritual, mai puternic, mai iluminat, pur și simplu mai bun decât oricare alt grup“. Vine imediat și „Maestrul nostru este cel mai mare“, ca și gânduri precum „Niciodată nu a mai existat un grup spiritual ca al nostru (în toată istoria umanității)“, sau „Munca noastră pentru mântuirea omenirii este mai importantă decât a oricărui alt grup“.
Adeseori este profunda și inconștienta alunecare către abandonarea puterii, către lipsa de iubire, ca să nu le mai pese decât că drumul ales este măreț, nu neapărat și potrivit pentru ei. O mare diferență între recunoașterea faptului că ai găsit calea corectă, profesorul și comunitatea și descoperirea Alesului. Este o diferență între a spune „Partenerul meu de viață este cel mai bun din lume pentru mine“ și „Partenerul meu de viață este cel mai bun om care există“.
Este ceva comun pentru oameni să-și exagereze valoarea și meritele considerând că asocierea lor cu un maestru puternic, poate și iluminat, îi face cumva și pe ei mai puternici, mai iluminați, fenomen cunoscut și drept „cult al personalității“. Cam cum părinții se identifică uneori cu frumusețea sau cu realizările copiilor, ca și cum acele calități și realizări ar fi ale lor și nu ale copiilor.
10. Supraviețuirea ego-ului pe baza iluziei separării
Una din cele mai subtile și persuasive boli cu transmitere spirituală – una care afectează marea majoritate a aspiranților către spiritualitate de pe tot mapamondul – este credința că în spiritualitate este vorba de mine: eu studiez, practic, mă supun corvoadelor și oricărui efort pe care eu trebuie să-l fac pentru ca eu să mă simt mai bine, să fiu mai fericit, sau să devin un om mai bun.
Principala eroare este asumarea acestui „eu“. „Eul“ cu care se identifică mai toți oamenii este o construcție psihică creată în scopul supraviețuirii și ne-am atașat într-atât de tare de ea încât am ajuns să credem că asta suntem (subiect pe care îl v-om aborda în Capitolul 4, „Psihologia ego-ului“). Mistici din toate tradițiile au confirmat că „Divinitatea este Întregul“ și că „Tu ești Acela“. Toate ființele umane știu asta la modul intuitiv și mulți i-au simțit gustul, dar credința că suntem separați persistă pe tot parcursul vieții.
Fundamentala neînțelegere a adevăratei noastre identități, principala problemă cu care se confruntă aspiranții la spiritualitate, se află la baza tuturor bolilor transmise spiritual. Convingerea de nezdruncinat că „sunt ceea ce cred eu că sunt“ – care tinde să fie la fel de puternică atât printre cei care înțeleg la nivel mental conceptul cât și printre cei care nu – este atât de virulentă încât afectează toate aspectele practicii spirituale, de la corvoadă la meditație și la ritual. Cei mai mulți își petrec întreaga lor viață pe calea evoluției spirituale cu boala întipărită în conștiință. Infectează profesorii, elevii, mișcările religioase și toate tradițiile spirituale. Este probabil boala cu transmitere spirituală cel mai greu de eradicat.
Virulus mortal „am ajuns“
Este o boală pe care o tratez separat deoarece este atât de puternică încât poate ucide evoluția spirituală. Credința că „am ajuns“ la obiectivul final al căii spirituale. Progresul spiritual încetează atunci când această credință se cristalizează. Începem să credem că am ajuns la capătul drumului, nu mai facem nici un efort, iar dacă nu mai înaintăm începem să dăm îndărăt.
Boala credinței că ai ajuns la capătul drumului, cunoscută ca prematură declarație a iluminării, ca boala zen sau drept complexul mesianic este cea mai bine studiată în tradițiile religioase și spirituale. În The Heart of Yoga, T.K.V. Desikachar explică: „Cel mai periculos dintre toate obstacolele apare atunci când credem că am ajuns să cunoaștem totul. Ne imaginăm că am văzut adevărul și că am atins zenitul, când, de fapt, doar am trăit o perioadă de calm ce ne-a împins să spunem: «Asta este ceea ce am căutat! În sfârșit am găsit-o! Am ajuns!» Dar senzația că am ajuns la ultima treaptă a scării este doar o iluzie.“7
Tragic este că boala poate să-i infecteze pe alții într-un mod în care le distruge cât se poate de periculos iubirea adevărului. Maeștri spirituali puternici, populari și carismatici, cu o cunoaștere profundă, dar care și-au pierdut smerenia și aprecierea față de ceea ce nu cunosc, au produs mari distrugeri învățându-și discipolii jumătăți de adevăr și practici parțiale. Astfel de cazuri, în care adeseori se ajunge la sentimentul de a fi fost trădat când „adevărul“ se dovedește a fi fost fals, sunt greu de vindecat. Mulți aspiranți sinceri care au suferit daunele provocate de cineva care purta virusul „am ajuns“ niciodată nu s-au vindecat suficient pentru a mai avea încredere în viața asta în calea spirituală sau într-un alt maestru.
Un aspect mai puțin analizat al acestei boli cu transmitere spirituală este manifestarea mini-mesia-ului din noi. Este ușor să-ți imaginezi un lider carismatic precum Jim Jones convingându-și adepții să bea otrava sau un mesia tantric New-Age afirmând cum își va învăța discipolii să se unească cu Domnul prin sex (de obicei cu el însuși). Este mult mai greu să descoperi acel mesia în miniatură din noi. Acel glas firav care ne spune, în ciuda tuturor dovezilor și chiar împotriva conștienței noastre, că noi chiar știm încotro ne îndreptăm, că suntem cumva mai deștepți decât ceilalți, că judecata noastră este o judecată obiectivă, că perspectiva noastră este limpede și adevărată. Dacă suntem sinceri cu noi înșine, trebuie să recunoaștem că fiecare din noi am trăit măcar o dată momentul presupusei mesianități. Putem fi sinceri cu noi înșine?
Dr. Mariana Caplan a studiat antropologia culturală, consilierea psihologică și spiritualitatea contemporană. Ea atribuie ce mai mare parte a educației și inspirației sale anilor de studiu și practică în marile tradiții mistice ale lumii, trăind în India, America Centrală și Europa. Este profesor de psihologie yoghină și transpersonală, autoare a șapte cărți din domeniile psihologiei și spiritualității, inclusiv Chiar ai nevoie de un guru? Înțelegerea relației discipol-maestru într-o eră a falșilor profeți.
Mariana locuiește în zona golfului San Francisco unde are un cabinet de consiliere și predă la Institutul de Studii Integrale din California.
