Păcatul originar al inteligenței artificiale
Trebuie să fim conștienți de faptul că inteligența artificială nu a pogorât din ceruri, nu a căzut
dintr-un meteorit, ci este realizarea noastră, a oamenilor, așa că le-am pus o întrebare delicată atât lui Grok cât și lui ChatGPT: „De ce și-ar dori omul, sau un om, ca oamenii să fie înlocuiți de inteligența artificială?“ Nu de alta, dar de la Yuval Noah Harari, care își pune probleme filozofice și existențiale la scară mare, până la contabilul care se teme pentru locul lui de muncă, mai toți oamenii care nu au înțeles care este povestea cu inteligența artificială și poate că nici nu au luat contact cu Grok, sau cu ChatGPT, sau cu Claude, sau cu…, trăiesc un fel de panică, nu cu totul nejustificată, dar bazată pe o mult prea mică înțelegere a ceea ce este și a ceea ce nu poate fi ea.
Astăzi și încă foarte mult timp de acum înainte.
Inteligența artificială a roboților fotbaliști sau boxeri, sau a escortelor cu totul din silicon, care
fac circ ca să crească valoarea pe bursă a acțiunilor anumitor companii și să atragă noi investitori, nu este în mod direct cel mai mare pericol. AI-ul cel mai sofisticat din zilele noastre nu este altceva decât un aspirator robot cu o mai mare capacitate de calcul, cu o memorie mai mare, cu algoritmi performanți și care au reușit să acopere o plajă mare de alternative posibile, sau un motor de căutare care ne sporește superficialitatea, sau o cârjă pentru cei care nu-și aprofundează în mod real abilitățile tehnice, științifice, artistice.
Nu putem vorbi de inteligență, artificială sau nu, când respectiva aplicație nu gândește de fapt, ci doar calculează șansele ca un cuvânt, o imagine, un sunet, un gest să se potrivească mai bine în contextul dat, adică fix ceea ce face atunci când „conversează“ cu utilizatorii care acceptă creduli sfaturi pe care le-ar fi cântărit mai mult venite fiind de la un străin, și nu putem vorbi de inteligență nici în cazul sistemelor expert care reproduc pas cu pas doar decizii și acțiuni cu care au fost în prealabil alimentate.
Pentru că, pe moment, pericolul cel mai mare îl reprezintă mai degrabă viața artificială a celor
care stau de vorbă cu chatGPT, sau cu Grok, în acest moment de înstrăinare și alienare la scară
globală, când a apărut o adevărată „epidemie de singurătate“, crezând că la celălalt capăt al firului se află o entitate gânditoare, care le dă soluții pentru orice problemă. Mai mult, că se află acolo o entitate evoluată spiritual, plină de compasiune față de ei.
Și la fel de mare este pericolul pierderii creativității umane, a inteligenței umane, a discernământului.
A sosit momentul să combatem pericolul înstrăinării definitive, al alienării depline a ființei
umane, iar utilizarea chatboților nu reprezintă soluția.
Sigur, dacă o astfel de aplicație decide să lanseze rachete nucleare asupra oamenilor, nu mai
contează dacă vorbim de inteligență sau nu, dar, să fie limpede, mașina o să facă asta pentru că un om, inteligent, dar evident lipsit de suflet, a pus-o să calculeze șansele lui de victorie în urma atacului nuclear, sau a greșit algoritmul în așa fel încât programul să considere corectă o astfel de soluție. Și sigur că este de folos să poți identifica și urmări mai ușor răufăcătorii folosind aplicațiile de identificare facială, dar nici aceste aplicații nu sunt la propriu inteligente, sunt doar modalități mai bune, mai rapide, de a explora imaginile culese de camerele CCTV.
Pe de altă parte, această explorare a imaginilor CCTV poate duce și la diverse forme de
exploatare, de încălcare a intimității și a drepturilor omului. Totul din mai buna capacitate de
identificare a tiparelor, nu perfectă, oferită de inteligența artificială.
În plus, totul tinde să devină o religie, avem din nou „îngeri“ investitori, „guru“, „apostoli“ ai AI,
așa cum am avut la începuturile internetului, iar apariția singularității este văzută ca o „mântuire“.
Toate aceste cuvinte par a fi folosite intenționat. Și nu este greu de observat că pentru unii, oameni, nu mașini!, izbăvirea este considerată a fi eliminarea erorii umane.
Într-o lume în care drepturile corporațiilor devin mai importante decât drepturile omului, omul obișnuit poate fi eliminat și gata, ai scăpat de toate greșelile lui, de toate hachițele lui, de toate slăbiciunile lui. Este motivul pentru care se răspândește cultura eliminării oricărui risc, a oricărui act aleatoriu, a oricărui comportament uman.
Ca să nu mai amintesc de discursuri în care oameni cu un spate în domeniu anunță în limbaj
gnomic că viitorul nu mai poate fi altul decât utopia în care predăm conducerea societății noastre către „perfecta inteligență artificială“, care ne va rezolva echitabil, etic și moral toate problemele, ale noastre, dar și pe cele ale planetei. Eventual după o perioadă de haos pe care merită să o suportăm, căci supraviețuitorii se vor bucura de o lume mai bună.
Unde ești tu Asimov, Doamne?
Nu a existat niciodată o schimbare de paradigmă fără să fi existat un „păcat originar“, așa că
apariția AI, așa cum vorbim despre ea, ne gândim la ea, interacționăm cu ea, se bazează tot pe un păcat originar, motiv pentru care atâția oameni sunt speriați că-și vor pierde locurile de muncă sau chiar că vor dispărea cu totul de pe fața Pământului, așa cum cândva s-au speriat că stăteau în pielea goală în fața universului.
Acum, dacă tot am pornit în cheia asta, toți cei care au la origine un păcat își caută mântuirea,
nu-i așa? Să sperăm că sacrificiul necesar mântuirii va fi doar de natură economică, nu mai mult.
